Tipuri de baterii auto (acumulatori auto)

Tipuri baterii auto (acumulatori)

Toate autovehiculele sunt dotate cu acumulatori (baterii), insa acestea sunt de mai multe tipuri. Afla din acest articol care sunt tipurile de baterii auto si cum sa alegi varianta cea mai buna pentru masina ta.

Schema constructie baterie auto

Cele mai intalnite tipuri de baterii auto sunt acumulatorii pe baza de acid si placi de plumb. Pe langa acestia mai exista si acumulatori alcalini, dar utilizarea lor este foarte restransa.

Dintre bateriile auto pe baza de acid, se remarca doua tipuri de constructie: cele la care trebuie completat periodic cu acid si cele sigilate, care nu au nevoie de mentenanta.

O baterie auto trebuie atat sa asigure startul motorului cat si sa permita alimentarea continua cu energie electrica a echipamentelor autovehiculului, mai ales atunci cand motorul nu este pornit.

Caracteristicile unui acumulator auto:

Prima caracteristica a unei baterii auto este capacitatea acestuia (Ah = Amperi ora). Exista baterii cu o capacitate mai mare sau mai mica, iar alegerea capacitatii ideale depinde in primul rand de necesarul de energie al masinii. Pentru o performanta mai buna se recomanda utilizarea unei baterii cu o capacitate cel putin egala cu cea recomandata de producator, cu conditia ca bateria sa aiba dimensiunile potrivite pentru a putea fi montata in compartimentul acesteia.

O alta caracteristica care se ia in calcul la alegerea unui acumulator auto este curentul de pornire (ex: 390A, 480A, 580A, etc.). Acesta este curentul care poate fi produs de baterie pe o perioada foarte scurta de timp (~10 secunde) si mai poarta numele de „curent de descarcare la rece”. In general, cu cat o baterie are capacitatea mai mare, cu atat va avea mai mare si curentul de pornire.

La autovehiculele obisnuite, tensiunea bateriei este de 12V, insa exista si baterii de tensiune mai mare, cum ar fi 24V, utilizate in general pe masini mai mari (camioane, SUV-uri, etc.).

Este important de stiut ca bateriile auto pot avea pozitionari diferite ale bornelor + si –. Acestea pot fi inversate la anumite modele, deci trebuie cunoscuta dinainte pozitionarea acestora la bateria originala a masinii.

Durata de viata a unei baterii auto este diferita de la o tehnologie la alta. Astfel ca exista baterii care tin doar 3 ani sau baterii care pot tine si peste 5-6 ani, in conditii normale de utilizare.

Pe piata din Romania exista o multime de tipuri de baterii auto. Cele mai cunoscute marci de baterii auto sunt: Varta, Rombat sau Bosch. Acesti producatori au mai multe clase de acumulatori auto, cu preturi, performante si durate de viata diferite.

Alte tipuri de baterii auto:

Pe langa bateriile auto obisnuite, mai exista si baterii specializate, cum ar fi cele „Deep Cycle” (descarcare adanca). Acesti acumulatori permit mai multi cicli de incarcare/descarcare completa, oferind cea mai buna performanta pentru consumatorii auto puternici, cum ar fi sistemele audio performante sau troliile existente pe unele masini off-road. Daca este corect dimensionata, o astfel de baterie poate fi montata pe orice autovehicul, in locul acumulatorului standard, dar pretul este mult mai mare.

Printre marcile de acumulatori Deep Cycle se remarca: Optima, Kinetik sau Stinger.

Cateva sfaturi pentru schimbarea bateriei vechi:

Schimbare acumulator auto

Daca vrei sau trebuie sa-ti schimbi bateria la masina ta, este important ca in primul rand sa vezi cu ce tip de baterie este echipata masina in prezent. Verifica mai intai capacitatea (Ah), curentul de pornire (A), dimensiunile si pozitia bornelor + si –. Cauta si in manualul autovehiculului tipul recomandat de acumulator, pentru a te asigura ca este acelasi. Apoi gandeste-te daca ai consumatori suplimentari in autovehicul, care ar necesita un plus de energie electrica fata de normal (sistem audio, troliu, alarma, tester auto, LCD-uri etc.). In functie de aceste aspecte, alege o baterie la fel de buna sau mai performanta fata de cea veche.

Pe site-urile de specialitate poti cauta bateria potrivita in functie de modelul masinii, anul de fabricatie, tipul motorului, etc.

Articole similare
De ce sa iti schimbi amortizoarele la masina

De ce sa iti schimbi amortizoarele la masina?

Este foare important sa iti schimbi amortizoarele la masina la timpul potrivit, comportamentul acesteia fiind strans legat de calitatea suspensiei!

Cum se face ITP-ul masinii tale

Cum se face ITP-ul masinii tale?

Afla cum se face ITP-ul masinii tale, dar si ce reprezinta acesta si care sunt riscurile unui ITP expirat

Cand se schimba bujiile

Cand se schimba bujiile si ce probleme apar?

Afla cand se schimba bujiile, ce probleme ale motorului pot fi identificate prin verificarea bujiei si ce efecte pot produce niste bujii defecte

4 comentarii
  1. halmarius spune:

    Prietene interesant blog(site) dar inainte de a scrie un articol postare ar fi bine sa mai intrebi si pe altii altfel scrii prostioare. Acumulatori(baterii) cu tensiune nominala 24 V nuse fabrica pentru simplul fapt ca doi acumulatori de 12V pusi in serie au la borne surpriza exact 24 V. Succes in continuare!

  2. Ady spune:

    @halmarius Nu este nici o greseala in articolul asta. Sunt acumulatori auto pe utilaje mari / industriale care folosesc acumulatori de 24V. De exemplu escavatoarele, autogrederele, buldozerele.

  3. Mihaela Nicole spune:

    Felicitari! Articol foarte util, concentrat, documentat si folositor!
    Multumim!

Adauga un comentariu