Cum functioneaza ambreiajul?

Ambreiaj masina

Ambreiajul este o componenta esentiala a masinii, pe care o utilizam zi de zi, fara poate sa ne dam seama cum functioneaza si cat de important este.

Rolul ambreiajului este de a face legatura si de a transmite puterea intre motor si cutia de viteze, respectiv roti. Indiferent daca autovehiculul are o cutie de viteze manuala sau una automata, ambreiajul este prezent, chiar daca la cutia automata nu poate fi actionat manual, de catre conducatorul auto.

Ambreiajul este alcatuit din:

  • disc de ambreiaj
  • placa de presiune
  • rulment de presiune
  • volanta
  • carcasa (clopot)
  • furca de angrenare
  • diverse suruburi

Primele trei subansamble sunt practic consumabile, dar timpul necesar pana la schimbarea lor este mult mai lung decat in cazul altor componente. Schimbarea ambreiajului este necesara atunci cand acesta da semne severe de uzura, sau cand s-a distrus definitiv, iar in functie de stilul de condus al fiecaruia poate avea o durata de viata mai mare sau mai mica.

Kit ambreiaj

Ambreiajul poate fi de doua tipuri: uscat sau umed, cel din urma fiind practic “inecat” intrun lichid special care are rolul de racire si lubrifiere. Desi ambreiajul umed cupleaza mai lin si are o durata de viata mai mare, acesta cauzeaza pierderi de randament din cauza ca o parte din putere se pierde prin frecare, sub forma de caldura.

Cum functioneaza ambreiajul?

Prin apasarea pedalei de ambreiaj se actioneaza (prin intermediul rulmentului de presiune) o diafragma care indeparteaza placa de presiune, eliberand astfel discul de ambreiaj, aflat intre volanta si placa de presiune. Astfel discul de ambreiaj se va roti liber, fara a mai fi cuplat de volanta, motorul fiind deconectat de trenul de rulare.

Legatura dintre pedala de ambreiaj si ambreiajul in sine se face fie printrun cablu, fie folosind un sistem hidraulic, cu pistonase. In general, acest sistem hidraulic este in comun cu servofrana si foloseste acelasi lichid de frana.

Pentru a schimba treapta de viteza este necesara apasarea ambreiajului, permitand astfel eliberarea sarcinii din cutia de viteze si sincronizarea arborilor acesteia. Poti afla mai multe despre functionarea cutiei de viteze din acest articol.

Cum „se simte” un ambreiaj uzat?

Uzura excesiva a ambreiajului se manifesta in general prin patinarea discului de ambreiaj, ceea ce duce la o scadere a capacitatii de accelerare a autovehiculului, mai ales in momentul schimbarii vitezelor. Practic vei observa la accelerare mai brusca faptul ca, desi turatia motorului creste, viteza nu pare sa creasca simultan.

Ambreiaj auto uzat

Uzura rulmentului de presiune creaza un zgomot specific la apasarea pedalei de ambreiaj, si o vibratie in pedala, diferita de cea produsa de motor.

Un alt simptom al uzurii sau defectarii ambreiajului apare atunci cand acesta nu mai poate decupla complet si astfel nu se mai pot schimba la fel de usor vitezele, schimbarile fiind insotite eventual de zgomote ale cutiei sau de trepidatii.

Mai devreme sau mai tarziu orice ambreiaj cedeaza si trebuie inlocuit. Procedura nu este una foarte complicata dar necesita interventia unui service specializat si presupune costuri uneori ridicate. Indiferent ce componenta a ambreiajului este defecta, se recomanda inlocuirea intregului kit de ambreiaj (format din disc, placa de presiune si rulment) pentru a nu mai fi necesara o alta interventie in viitorul apropiat. Un kit de ambreiaj de calitate poate sa tina lejer 100.000 de kilometri, daca este utilizat corespunzator!

Ce este ambreiajul dublu?

Unele autovehicule sunt echipate cu ambreiaje si cutii de viteze mai performante. Din aceasta categorie face parte ambreiajul dublu. Cum spune si denumirea, acest tip de ambreiaj este format practic din doua ambreiaje ce servesc o cutie de viteze automata dubla, avantajul fiind capacitatea de a “preselecta” treapta de viteza urmatoare in acelasi timp. Cu acest tip de transmisie sunt echipate autovehiculele performante, beneficiind astfel de o rapiditate mult mai mare de schimbare a vitezelor (chiar si in 0,2 secunde) si mentinerea aproape constanta a puterii. Din acest tip fac parte transmisiile DSG (Direct Shift Gearbox).

Kit ambreiaj dublu

Articole similare
Demontare ambreiaj BMW M5 (E39)

Demontare ambreiaj BMW M5 (E39)

Iata un video interesant despre cum se demonteaza un ambreiaj de BMW M5 (E39).

Cum functioneaza cutia de viteze

Cum functioneaza si ce rol are cutia de viteze

Cutia de viteze este un mecanism complex, indispensabil oricarui vehicul motorizat. In acest articol vei afla cum functioneaza si ce rol are cutia de viteze

Ambreiaj auto

Schimbare ambreiaj Ford Focus

In acest video asistam la schimbarea ambreiajului unui Ford Focus din 2002. Practic se demonteaza surub cu surub ambreiajul vechi si se inlocuieste cu unul nou, fiind filmat tot procesul.

13 comentarii
  1. inginer spune:

    Foarte interesant…

  2. Este foarte bun articolul dar parerea noastra este ca oricat de bune ar fi piesele sau kitul de ambreiaj, daca montajul nu se realizeaza corespunzator masina si buzunarul va avea de suferit.

    Suntem un service din Bucuresti in care incercam sa oferim servicii de calitate pentru acest serviciu si ii lasam pe clientii nostri sa decida daca o facem sau nu bine !

    • Merge Brici spune:

      Sa inteleg ca sunteti buni la schimbat kit-uri de ambreiaj? La ce cuplu strangeti suruburile volantei la un Ford Focus 2 1.6i din 2009? Dar pentru carcasa placii de presiune? 🙂

  3. Multumesc pentru intrebare.

    Suruburile volantei se strang la 30N + 80 grade cu bolturi noi
    Carcasa placii de presiune se strange la 29 N
    N(newton)

  4. Momentan nu avem dispozitive pentru montat simeringuri, le putem monta doar manual.

    Urmeaza sa ne achizitionam si asemenea dispozitive.

    Chiar oferim servicii de calitate foarte buna la un pret foarte mic, invitam pe oricine vizualizeaza acest blog sa ne faca o vizita, chiar nu este marketing este o realitate, avem flote auto pentru care lucram cum ar fi Arabesque, Labormed Pharma, Real Hypermarket, Romaqua (Borsec), Protruck Iveco, Arrow, Alka, T&T Acces Solution, Gazoteh, Ecoremat.

    In luna martie toate femeile au GRATUIT verificarea geometriei rotilor.

    Va asteptam cu mare drag.

  5. ioana incos spune:

    Buna ziua! Am un fiat 500 din 2009. Cred ca are probleme cu ambreiajul deoarce atunci cand pasa pedala se aude un zgomot, dar si in timp ce schimb viteza, iar apoi cand las pedala se aude acelasi zgomot, dar la o intensitate mai mica. Este ambreiajul? ati mai intalnit astfel de simptome si la alte autoturisme? Multumesc!

  6. gabi spune:

    exista semne de montare akitului de ambreeaj la pasat 2.0 diesel ?

  7. Paul spune:

    Buna am si eu un Fiat Grande Punto 1,3 mjt 2006 si nu stiu daca este ambreiajul de vina petru ca masina nu prinde imediat viteza doar la drum intins nu are plecare aia ceva mai tare de pe loc, schimbatorul se actioneaza normal. As vrea sa stiu daca este ambreiajul de vina cam cat ar ajunge inlocuirea acestuia cu tot cu manopera?

  8. claudiu spune:

    Buna ziua tin sa va atentionez ca in articol sa strecurat o mica gresala si anume : „acest sistem hidraulic este in comun cu servodirectia si foloseste acelasi lichid” (acest sistem hidraulic este in comun cu servofrana si foloseste acelasi lichid de frana.).

  9. Romica spune:

    Da, o pisea sensibila acest ambreiaj, trebuie utilizat cat mai rar si cat mai putine secunde si niciodata tinut la jumatate, ori apasat maxim, ori neapasat, in zona intermediara, de cuplaj trebuie zabovit foarte putin acolo. Sunt multi producatori care nu etajeaza bine treapta de mers inapoi in sensul ca masina merge cam repede ca si cum ar fi a 2-a, si esti nevoit sa cam stai cu piciorul pe ambreiaj atunci cand dai inapoi, in loc sa ridici complet piciorul. Foarte slabi ingineri proiectanti. Se stie ca in general cand cumperi o masina care a fost condusa de o femeie, cam ai probleme cu ambreiajul, trebuie schimbat urgent, sa-l exploatezi tu de nou. Nu se pricep sa manevreze perfect o masina si in special ambreiajul. Oricum in ziua de azi niciun ambreiaj nu mai tine la nesfarsit, sunt toate facute sa dureze putin. discul condus de exemplu are un ferodou foarte subtire. nu putea fi facut mai gros cu inca 2, 3 mm? discul de presiune se decaleste de multe ori din cauza calitatii proaste a otelului. deci, incercati pe cat puteti prelungirea ambreiajului, ca in momentul schimbarii se desfac multe si se pot strica altele: scoate planetarele, depreseaza pivotii, ies vaselina din ei, zgarie masina, cand treage cutia vitezelor intr-o parte, se scurge uleiul, apoi ti-l varsa iar in cutie, deja a luat contac cu oxigenul, etc.

  10. Ionut spune:

    sal cine ma poate ajuta cu o întrebare „cu ce se poate lipi ferodou pe plăcuțele de ambreaj umed,nu se poate mitui pt ca au doar 1 mm grosime „multumesc

  11. Iulian spune:

    Am un fiat stilo din 2002 1.6 16v si a fost schimbat recent discul de ambreiaj….problema a apărut la pedală de ambreiaj imi prinde prea sus…o idee ceva….inainte de a schimba discul imi mergea foarte bine pedală cuplă de jos acum imi cupleaza undeva pe la jumătatea cursei….daca nu va supărați aveți vreo sugestie???multumesc

Adauga un comentariu