Cum ar putea fi afectata piata auto pe fondul situatiei din Crimeea

Harta criza Crimeea

Evenimentele politice si economice din ultima perioada nu par sa se linisteasca, ba din contra, par sa devina din ce in ce mai intense, iar impactul acestora asupra noastra se va resimti mai devreme sau mai tarziu.

Piata auto europeana (si nu numai) ar putea fi grav afectata de orice escaladare a conflictului din Crimeea, in primul rand din cauza sanctiunilor economice care se aplica intre tarile vestice si Rusia.

In ipoteza in care s-ar ajunge la o blocada comerciala, impactul economic ar fi devastator pentru toate tarile implicate direct sau indirect, iar efectul asupra Romaniei ar putea fi cel putin la fel de puternic precum criza economica inceputa in 2008.

Majoritatea producatorilor auto europeni au o piata de desfacere uriasa in Rusia, iar pierderile de pe urma inchiderii acesteia ar fi enorme, de ordinul miliardelor sau zecilor de miliarde de euro. Astfel ca va trebui diminuata capacitatea de productie a fabricilor si in consecinta concedierea a mii de oameni. Ca o consecinta imediata, pretul autovehiculelor ar creste si dezvoltarea generatiilor noi de masini ar putea fi intarziata. Tocmai de aceea Volkswagen a declarat ca nu este dispusa sa opreasca exporturile catre Federatia Rusa, ba chiar are de gand sa investeasca aproape un miliard de euro in deschiderea unei noi fabrici pe teritoriul acesteia.

Apoi intervine impactul economic pe care il vor avea sanctiunile aplicate rusilor implicati in conflict. Blocarea conturilor acestora duce la retragerea masiva de bani din bancile aflate in afara granitelor Rusiei, efectul financiar fiind incalculabil.

Din punctul meu de vedere ne aflam intr-un moment extrem de riscant, care ar putea avea consecinte foarte grave asupra economiei tarilor membre Uniunii Europene si nu numai. Am putea asista la o criza financiara fara precedent in ultimul deceniu, care s-ar putea manifesta prin inflatie, scumpirea combustibililor, scumpirea tuturor bunurilor de consum, etc.

Daca pretul combustibilului ar creste dramatic iar veniturile europenilor ar scadea, am putea asista la un fenomen nou in domeniul auto, si anume diminuarea traficului rutier care a crescut continuu in ultimii ani, in ciuda crizei economice.

In contextul unei noi crize economice, investitiile in infrastructura ar putea fi sistate, taxele auto ar creste, piata auto romaneasca s-ar umple si mai mult de rable iar accesul romanilor la masini noi ar fi din ce in ce mai dificil. Practic ne-am intoarce in timp!

Desigur ca toata aceasta ipoteza ar putea fi valabila daca nu ar izbucni vreun conflict armat, caz in care consecintele ar fi si mai nefaste.

Sa speram insa ca lucrurile se vor linisti in cele din urma intre Uniunea Europeana, NATO si Rusia, si ne vom putea bucura in continuare de progresul tehnologiei auto si in primul rand de pace.

Articole similare
Adauga un comentariu